Cristian Bălgrădean, devastat după eliminarea suferită de CFR Cluj în fața lui Pyunik Erevan: „E cea mai neagră seară a mea de când sunt aici!”. Ce spune despre falimentul clubului

Cristian Bălgrădean, devastat după eliminarea suferită de CFR Cluj în fața lui Pyunik Erevan: „E cea mai neagră seară a mea de când sunt aici!”. Ce spune despre falimentul clubului
  • Publicat:

Cristian Bălgrădean (34 de ani) a recunoscut că eliminarea suferită de CFR Cluj în fața lui Pyunik Erevan este cel mai greu moment de când îmbracă tricoul ardelenilor.

CFR Cluj a fost eliminată de Pyunik Erevan în primul tur preliminar din Liga Campionilor, armenii reușind, după 2-2 la finalul prelungirilor, să se impună după loviturile de departajare.

Portarul Cristi Bălgrădean și-a salvat echipa în timpul reprizelor de timp suplimentar, când a apărat un penalty, însă la loviturile de departajare nu a reușit să „ghicească” niciun adversar.

Cristian Bălgrădean, devastat după eliminarea suferită de CFR Cluj în fața lui Pyunik Erevan

Portarul Cristian Bălgrădean nu s-a ferit să admită că eliminarea suferită de CFR Cluj în fața lui Pyunik Erevan reprezintă cel mai negru moment pe care l-a trăit în tricoul ardelenilor.

„Am luat gol la singura ocazie a lor, din corner. S-a dus meciul în prelungiri și la penaty (n.r. loviturile de departajare) ați văzut… Este cea mai neagră seară a mea de când sunt la CFR Cluj.

(n.r. la golul de 2-2 marcat de Pyunik:) Am respins cum am putut. Nu știu dacă puteam să fac mai mult, gen să o resping peste poartă… A venit rău mingea și acolo am putut să o resping.

La penalty e o loterie. Asta e, se întâmplă. Au ratat și jucători mai mari decât noi.

Dezamăgire, frustrare… Noi voiam și trebuia să mergem mai departe, dar din păcate acesta este fotbalul. Am luat goluri în minutele 89 și 119. Cred că trebuia să fie 2 sau 3-0 și nu se supăra nimeni.

Trebuie să ne revenim. Nici nu știu cine o să doarmă în noaptea asta.

Clubul depindea de acești bani din UCL, dar nu cred că va fi sfârșitul clubului aici”, a declarat Cristi Bălgrădean la finalul meciului dintre CFR Cluj și Pyunik Erevan, din primul tur al Ligii Campionilor.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×